Președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat, în această după-amiază, că echipa gorjeană are ca obiectiv accederea în finala Cupei României, chiar dacă va întâlni în sferturile de finală campioana CFR Cluj.
"Să nu uităm că am ajuns până în sferturile cupei și avem datoria să încercăm să mergem chiar mai departe pentru că obiectivul pe care l-am anunțat după tragerea la sorți a fost finala cupei. În acest sezon avem un obiectiv de îndeplinit în campionat, respectiv să ne salvăm de la retrogradare. Dar în același timp avem și unul în cupă, avem obligația de a face o figură frumoasă și în această competiție paralelă, Cupa României, în care suntem și noi angrenați și dacă se poate să ajungem în finală", a afirmat Condescu.
În ceea ce privește lotul folosit la meciul de marți cu CFR Cluj, președintele a dezvăluit faptul că antrenorul Sorin Cârțu va miza pe alți jucători decât cei folosiți la ultimele jocuri din campionat, dorind să dea o șansă și celor care au evoluat mai puțin în acest retur: "Am discutat cu antrenorul Cârțu și a spus că va alinia cu CFR o altă formație decât cea cu care ne-am obișnuit în campionat. Sorin Cârțu le-a cerut să joace acum în cupă acelor jucători care au evoluat mai puțin în camionat. Le-a cerut mai ales celor care i-au reproșat că nu i-a folosit pentru că i-a pedepsit uneori, cum ar fi Vasilache sau Păcurar ori Pârvu, să-i demonstreze jucând că de fapt el a greșit nefolosindu-i la meciurile din campionat. Ei au acum ocazia să-i demonstreze lui Sorin Cârțu că merită să facă parte din lot și pe viitor. Eu mă aștept să demonstreze la acest meci că pot juca și să treacă de CFR Cluj și în acest mod să facă parte din echipă în continuare și să rămână și în sezonul viitor în lot".
Condescu a mai precizat că nu se teme de CFR pentru că echipa din Târgu Jiu are două victorii în fața clujenilor: "Suntem nașii CFR-ului, i-am învins de două ori la ei acasă și nu ar fi imposibil să-i batem și în cupă acum. Nu noi avem complexul CFR Cluj ci ei au complexul Pandurii. Noi mereu am reușit meciuri bune cu cei de la CFR. Eu sunt convins că vom putea obține o victorie pentru că nu ne temem de ei".
Sorin Cârțu a deplasat pentru meciul de cupă un lot de 24 de jucători, singurul absent din lot fiind Robert Vancea care este accidentat. Probleme medicale acuză și portarul Pedro Mingote. Pentru a avea portar de rezervă la meciul din Cupă cu CFR Sorin Cârțu a convocat în lot un junior de la grupa 1991, Robert Ologeanu, care are șansa de a fi cooptat în lot la doar 18 ani.
sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER